Hoteluri Eforie Nord 3*

OFERTE CAZARE HOTELURI 3* EFORIE NORD

Hotelul Belona 3*, cu arhitectura unui vapor, este construit de Societatea Mutilatilor Invalizi de Razboi, fiind inaugurat la 11 august 1933. Hotelul Belona a fost ridicat la cererea marelui arhitect George Matei Cantacuzino. Acesta a mai avut și alte îndeletniciri ce au marcat istoria noastră, anume, pictor și scriitor român, un reprezentant al modernismului moderat și cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România.

Imobilul a fost contruit între anii 1934-1940, fiind o arhitectură modernă având la bază principii clasice de compoziție și volumetrie, ce pot fi regăsite și la Hotelul Rex din Mamaia construit tot în intervalul acelorași ani, dar și alte construcții din București sau Brașov.

G. M. Cantacuzino se foloseşte frecvent de forme metaforice pentru a da semnificaţie spaţiului construit. Hotelul Belona, asemenea unui pachebot care sparge valurile, simbolizează progresul şi puterea omului asupra mării.

În zona hotelului a fost amenajată și gara Belona, dar și capul de linie pentru autobuze ce făceau curse între Constanța și Eforie Nord, precum și o stație de taxi. Din nefericire, în 1960 gara a fost demolată.

Hotelul a fost modernizat în anul 2003 şi a fost catalogat la 3 stele. El dispune în prezent de 4 etaje, lift modern, restaurant principal, autoservire, bar, parcare, terasă, centrală termica proprie, scări de acces, coridoare, rampă pentru persoanele cu handicap.

Tarif: Camera dubla de la 407 lei

Hotel Diana 3* a fost renovat complet in anii 2017-2018 si reclasificat de la 2 la 3 stele. Ofera acum turistilor camere cu mobilier nou, bai renovate si dotari specifice noii clasificari: aer conditionat, televizor, minibar, telefon.
Hotel Diana este situat pe faleza din Eforie Nord, la doar 80 de metri de plaja, avand ca vecini hotelurile Union, Minerva, Venus. Prin amplasarea sa, Hotel Diana este o locatie ideala pentru persoanele care doresc sa fie cat mai aproape de mare si de plaja. Centrul statiunii Eforie Nord este la cateva minute de mers pe jos.
Pentru servirea meselor, Hotel Diana are amenajat un restaurant in care se va servi mic dejun.
Pranzul sau cina se asigura la restaurantele Brad 4 stele, Bega 4 stele sau Venus 2 stele.

Tarif: Camera dubla cu mic dejun – de la 182 lei/ noapte

Hotel Valul Magic 3* Eforie Nord este amplasat in zona central-sudica a statiunii, la o distanta de aproximativ 350 de metri de plaja, in vecinatatea Hotelului Europa si la aproximativ 100 m de gara. Unitatea de cazare a fost complet renovata si va ofera 52 de camere duble, 4 garsoniere si 2 apartamente dotate cu frigider, TV cu cablu, balcon si aer conditionat. Pe langa facilitatile de cazare, Hotel Valul Magic Eforie Nord va sta la dispozitie cu un restaurant cu terasa generoasa unde puteti servi o gama variata de preparate culinare.

Tarif: Camera Dubla – de la 103 lei/ noapte

Hotelul Tadora 3* se află la câțiva pași de țărmul mării aproape de cea mai întinsă plajă din Eforie Nord.

Construcția, designul și amenajarile interioare se bazează pe elementele clasice, dar moderne. Pentru a crea spații armonioase, camerele hotelului au fost decorate în nuanțe echilibrate de alb, gri și mov. O parte din camere au vedere la mare, sunt elegant decorate și atent îngrijite.

Turistii vor descoperi că Tadora este mai mult decât un hotel de 3 stele în Eforie Nord: este o experiență minunată, ce îmbina luxul discret cu o personalitate primitoare, locul în care gusturi și dorințe diferite sunt satisfăcute armonios.

Tarif: Camera dubla standard - de la 119 lei/ persoana/ noapte

Complex Steaua de Mare – Delfinul 3* Eforie Nord este unul dintre cele mai mari complexuri turistice din tara, cu o capacitate de cazare de peste 900 de locuri, fiind format din trei hoteluri (Delfinul 3 stele, Meduza 3 stele, Aqvatonic 4 stele) si una dintre cele mai moderne baze de tratament de pe litoralul romanesc, Aqvatonic Med Spa&Wellness. 
Complex Steaua de Mare este  situat in nordul Statiunii Eforie Nord, la doar 100 de metri de plaja. In dreptul lui,  plaja a fost latita in anul 2015. Complex Steaua de Mare este prima unitate de cazare din Eforie Nord care a introdus pachetele turistice de tip All inclusive, destinate atat familiilor cu copii, cat si celor care doresc sa petreaca o vacanta la malul marii fara griji, avand toate serviciile asigurate. 

Hotel Delfinul – este situat in extremitatea sudica a resort-ului, a fost renovat integral in anii 2020-2021 si pune la dispozitia turistilor camere amenajate cu mobilier nou si dotari moderne.

Tarif: Camera dubla PSV( AI) - de la 237 lei/ persoana/ noapte

Complex Steaua de Mare – Meduza 3* 

Hotel Meduza – este situat in mijlocul resort-ului, langa locul de joaca exterior si este accesibil direct din parcarea din spatele complexului. Receptia si lobby-bar-ul de la parter au fost renovate la finalul anului 2020.

Tarif: Camera dubla PSV(AI) - de la 210 lei/ persoana/ noapte

Hotel Neptun 3* Eforie Nord este situat intr-o zona linistita a statiunii, la doar 150 de metri de plaja din zona Debarcader si la cateva minute de mers pe jos de centrul statiunii.
Hotel Neptun a fost renovat complet in anul 2017, si in acest moment pune la dispozitia turistilor spatii de cazare amenajate modern, cu mobilier functional si dotari actuale: aer conditionat, minibar, televizor LCD, internet wireless. Hotelul are parter si trei etaje si este deservit de lift.
Pentru servirea meselor, Hotel Neptun are incheiata o colaborare cu Vila Maria, situata in apropiere, pe faleza din statiune.

Tarif: Camera dubla - de la 112 lei/ persoana/ noapte

Hotel Astoria 3* este situat in centrul statiunii, langa Hotel Riviera si Hotel Iaki, la cateva minute de mers pe jos de zona Cazino. Renovat in anul 2005, hotelul va ofera conditii bune de cazare, conforme cu clasarea sa in categoria 3 stele. Hotel Astoria Mamaia va pune la dispozitie 197  de camere duble si apartamente cu mobilier nou. Hotelul mai dispune de restaurant, braserie, bar si parcare.

Tarif: Camera dubla - de la 104 lei/ persoana/ noapte

Pensiunea Roxana 3* situata la 500 de metri de plaja, langa hotelul Belvedere, pensiunea are 2 etaje, 26 de camera duble, 3 apartamente, restaurant(60 locuri) cu terasa, bar, gradina, parcare cu plata, loc de joaca pentru copii.

Tarif: Camera dubla - de la 89 lei/ persoana/ noapte

Hotel Felix 3* este situat in zona de sud a statiunii Eforie Nord, vis-a-vis de Hotel Eurora, la aproximativ 300 de metri de plaja Belona si la 2 minute de mers pe jos de centrul statiunii. Prin amplasarea lui, este o locatie potrivita pentru cei care doresc sa beneficieze de sesiuni de tratament la Baza de tratament Traian sau la Baile Reci de namol, aflate la o distanta de 2-3 minute de mers pe jos.
Hotel Felix a fost renovat complet in anul 2008, si de atunci, in fiecare an, i s-au adus diverse imbunatatiri. In prezent ofera cazare in camere dotate conform categorie de 3 stele, cu televizor, mini-bar, aer conditionat, internet wireless.
Pe langa spatiile de cazare, Hotel Felix are in dotare o piscina amenajata cu sezlonguri si umbrele, restaurant cu terasa, bar, spatiu verde, loc de joaca pentru copii, sala de conferinte. Serviciile de masa sunt asigurate in restaurantul propriu, Perla Marii, cu o capacitate de 700 de locuri in interior si 600 de locuri pe terasa si gradina. Restaurantul functioneaza pentru pranz si cina in sistem autoservire, iar pentru mic-dejun - sistem buffet suedez.

Tarif: Camera dubla - de la 87 lei/ persoana/ noapte

Hotel Vera 3* este situat in centrul statiunii, la 5 minute de plaja. Complexul este format din trei corpuri de cladire(CORPA A - 4 ETAJE, CORP C - 3 ETAJE, CORP B - 2 ETAJE(FARA LIFT), piscina exterioara, inaugurata in 2013, si 2 restaurante. Toate spatiile de cazare ale hotelului sunt prevazute cu aer conditionat, TV cu cablu, frigider, conexiune la internet wireless si telefon. In corpul A este amenajat un restaurant a la carte cu salon si terasa acoperita, care va ofera preparate romanesti si internationale. In corpul C functioneaza un restaurant cu linie de autoservire si o capacitate de 250 de locuri. Piscina exterioara a hotelului se afla in corpul C si este prevazuta cu zona spatioasa pentru sezlonguri, dusuri cervicale si sectiune speciala pentru copii. Hotel Vera Eforie Nord dispune de parcare proprie gratuita, in limita locurilor disponibile. 

Tarif: Camera dubla - de la 77 lei/ persoana/ noapte

Complex Dunarea 3* este situat in partea de sud a statiunii, in apropierea garii si la aproximativ 1 km fata de plaja. Pentru confortul turistilor sai, Hotel Dunarea asigura, cu microbuze proprii, transport gratuit pana la plaja si inapoi (ultimul transport pleaca de la hotel la ora 16:40).
Intins pe o suprafata mare de teren, de aproximativ 20.000 mp, Complex Dunarea ofera oaspetilor sai un loc de odihna si relaxare inconjurat de copaci, brazi, flori si gazon.
Cazarea se face in 23 vile renovate in anul 2009, totalizand un numar de 300 de camere duble si apartamente.
Pe langa spatiile de cazare, Complex Dunarea Eforie Nord pune la dispoztia turistilor un restaurant cu autoservire, terasa in aer liber, piscina pentru adulti si copii, mai multe locuri de joaca, parcare, baruri.
Pentru parinti, Hotel Dunarea organizeaza seri folclorice, concursuri karaoke, discoteca in aer liber, seri cu cine festive si spectacole cu muzica live.

Tarif: Camera dubla - de la 71 lei/ persoana/ noapte

Vila Maria 3* situata pe faleza, la 20 de metri de plaja, este o constructie noua din anul 2017 si pune la dispozitia turistilor un restaurant, bar si terasa.

Tarif: Camera dubla - de la 57 lei/ persoana/ noapte

Hotel PINGUIN 3* 

Numele e haios, e micut, dar cochet, ingrijit si nu in ultimul rand, ne si ofera reduceri consistente ceea ce il face sa se incadreze perfect in bugetele mici/ medii.

Hotelul este situat in apropierea centrului statiunii Eforie Nord, la aproximativ 500 m de plaja si dispune de 38 camere duble, 10  camere triple, 6 Suite Deluxe si 6 Suite Family. 

Tarif: Camera dubla - incepand de la 39 lei/ pers./ noapte