Bucătăria românească- istorie și cultură pe farfurie 
Mult timp considerată în umbra marilor tradiții gastronomice ale lumii, bucătăria românească începe în ultima vreme să fie din ce în ce mai apreciată.
Istoria bucătăriei românești este, cum e și firesc, strâns împletită cu istoria țării și un rezultat al poziției sale geografice. Așezată la intersecția drumurilor între Apus și Răsărit, bucătăria românească este una de sinteză, între cea balcanică și cea central europeană, fără ca aceasta să însemne că nu există elemente de autenticitate. Un periplu prin diferitele zone ale țării, întreprins deja de mulți chefi dornici să descopere gusturi românești străvechi a scos la iveală rețete păstrate din generație în generație, de multe ori doar pe cale orală.
Din cele mai vechi timpuri, ocupatiile de baza ale romanilor au fost agricultura, cresterea animalelor si vanatoarea, astfel ca bucataria romaneasca s-a bucurat mai tot timpul de o gama variata de produse vegetale, produse din carne si lactate traditionale. Consemnările istorilor antici păstrează informații despre modul de a se hrăni al dacilor: carne friptă pe jar, vânat, legume fierte, fructe, miere, vin gros și parfumat. Popoarele cu care am intrat în contact au contribuit fiecare la îmbogățirea bucătăriei românești. Borșurile și mâncărurile de legume reprezintă influența vecinilor de la sud sau de la est. Pilafurile, ciulamaua, tocăniţa, tuslamaua, musacaua, ghiveciul, zacusca, ardeii umpluți, pe lângă baclava sau sarailie sunt mâncăruri care atestă contactul cu civilizațiile greacă, bulgară sau turcă. Gastronomia imperiului austro-ungar a influențat zona Ardealului și Banatului și, cu anumite limite, Bucovina.
Astăzi, chefii sunt interesați deopotrivă de gusturile românești, dar nu ignoră nici ceea ce se întâmplă la nivel planetar. Avem preparate gătite la sous-vide, am adoptat cu entuziasm pizza, pastele, lasagna, clienții doresc preparate asiatice, mese servite în stil japonez și rafinamente franțuzești.
Este un câștig faptul că astăzi bucătăria românească își redescoperă tradițiile, în timp ce se racordează la trendurile momentului, iar aceasta este una dintre cele mai puternice tendințe ale gastronomiei românești: atenți la trecut și cu privirea spre viitor.
Bucătăria românească și influențele occidentale
Bucătăria românească nu a stat numai cu fața spre Răsărit. Mai ales în Banat și Transilvania, aceasta a fost influențată de gastronomia austro-ungară. Ciorbele, adesea acrite cu zeamă de varză sau oțet, sunt drese cu ou și smântână. Papricașul, supa gulaș sunt feluri de mâncare prezente în această zonă. La fel, cârnații preparați în stil unguresc. Dar nu numai bucătăria din zona de vest a țării a suferit influențe occidentale, ci și cea din sud, din Muntenia. Datorită contactului frecvent cu civilizația franceză și italiană în secolul al 19-lea, multe feluri de mâncare specifice acestor țări ajung pe meleagurile autohtone (salata de boeuf, spre exemplu). Uneori, s-a întâmplat și viceversa. Celebra prăjitură Joffre este inventată de un român și adoptată cu brațele deschise de bucătăria franceză.
Gastronomia românească și influențele bisericii
Nu am putea să vorbim despre gastronomia românească fără a aminti despre influența mâncărurilor mănăstirești. Fie că este vorba despre mâncărurile din legume sau verdețuri, de zi cu zi, fie despre cele de sărbători, biserica a pus pe masă preparate gustoase, adoptate repede de credincioși. Vorba lui Creangă: „Să dea Dumnezeu tot anul să fie sărbători şi numai o zi de lucru, şi atunci să fie praznic şi nuntă!”. Cozonacul, sarmalele, piftia, dar și mâncarea de urzici, ștevie, borșul de verdețuri, sarmale cu orez și stafide, peștele gătit în variate feluri reprezintă doar o parte din contribuția mâncărurilor mănăstirești la gastronomia românească.
Mâncăruri tradiționale din bucătăria românească
Sunt multe voci care afirmă că sarmalele nu reprezintă un fel de mâncare cu origini românești. Este adevărat că, la bază, carnea tocată la mașină sau satâr și învelită în foaie de varză este o rețetă întâlnită în tot bazinul Mediteranei. Multe popoare își dispută originea sarmalelor. Românii nu sunt dintre aceștia. Noi le preparăm într-un mod specific – în funcție de zona țării – și chiar le dedicăm versuri, ca Păstorel Teodoreanu, în „Odă sarmalei”:
„Cum s-ar defini sarmaua? Vis înaripat al verzei ce-l avu cât a durat
somnul lung metamorfozic în butoiul de murat…
Potpuriu de porc și vacă, simfonia tocaturii,
imn de laudă mâncării, înălțat în cerul gurii.
O cochetă care-și scaldă trupu-n sos și în smântână
și se-nfășoară în varză ca în văluri de cadână.
O abilă diplomată ce-a-ncheiat o strânsă ligă
c-o bărdacă de vin roșu și-un ceaun de mămăligă. (...)”
Unul dintre felurile de mancare traditionala romaneasca este mamaliga, mult mai cunoscuta in lume sub numele de polenta. Folosita in trecut ca substitut pentru paine, acest preparat din faina de porumb, apa, sare este des intalnit in restaurantele traditional romanesti, alaturi de preparate simple din carne de porc sau vita, branzeturi si carnati romanesti, sarmale sau vanat. De asemenea, caltaboșul, toba, tochitura, piftia și pârjoalele, de Crăciun, ciorbele de miel, drobul, bulzul, plăcintele cu diferite umpluturi sunt unele dintre preparatele tradiționale românești cele mai apreciate.
Cele mai utilizate condimente
Față de alte gastronomii, în bucătăria românească tradițională se folosesc relativ puține condimente. Pătrunjelul, mărarul, leușteanul sunt între cele mai folosite ierburi aromate, dat fiind că pot fi cultivate cu destulă ușurință. Leurda, anasonul, măcrișul, măghiranul alături de cimbru, ceapă, usturoi și boia – dulce și iute – sunt, de asemenea, des folosite. Tarhonul este utilizat mai ales în vestul țării, iar busuiocul este un condiment care a început să fie folosit mai frecvent în ultimele decenii. Fiind socotit o plantă sacră, busuiocul nu se folosea tradițional pentru aromatizarea mâncărurilor.
Băuturi
Bogăția dealurilor și colinelor românești aduce după sine recolte bogate de struguri și fructe precum: merele, prunele, cireșele, caisele, piersicile, corcodușele, vișinele. În România există numeroase instituții specializate în obținerea vinurilor naturale și a băuturilor din fructe. Acestea însoțesc adeseori bogăția meselor, mai ales în zilele de sărbătoare. Una dintre cele mai importante băutură este vinul, România având o bogată tradiție în prepararea lui. Se produc o mare gamă de soiuri locale (Fetească, Grasă, Tamâioasă). Berea este și ea consumată cu plăcere de către români, însoțind adeseori alimente din bucătăria tradițională germană sau românească. O altă băutură preferată de români este țuica (rachiul de prune, pălinca, obținute prin distilare).
Vinul este simbol al belșugului, de aceea el este mult folosit în actele rituale din cadrul nunții, în credința că, prin însusirile lui, ar putea influența viitorul noii căsnicii, durabilitatea ei în timp, plosca cu vin devenită simbol al nunții este prezentă în momentele mai importante ale ceremoniei. Riturile de înmormântare și cele legate, în genere, de cultul morților, păstrează, de asemenea, vechile credințe în valențele rituale ale vinului: trupul mortului, coliva ca și mormântul sunt stropite cu vin.
Desi mai putin cunoscuta in afara granitelor, bucataria romaneasca se bucura intotdeauna de aprecieri sincere si entuziasm in randul turistilor de pretutindeni, surprinsi sa gaseasca in farfurie un preparat poate cunoscut si, totusi, al carui gust sa fie mult diferit datorita mirodeniilor si metodelor de gatire romanesti.
Sursa: hendi.ro, vatra.ro
