Despre vinurile româneşti-o scurtă recenzie

Cultivarea viţei de vie a fost o preocupare străveche a străbunilor noştri. Getodacii, locuitorii străvechi ai pământurilor de la Dunăre, Marea Neagră şi Carpaţi, preţuiau vinul în mod deosebit, iar viţa de vie era una din cele mai de seamă bogăţii ale lor.

Chiar dacă au existat şi ani cu slabă producţie viticolă, chiar dacă viile au fost ''victimele filoxerei'', renumele unor soiuri de vinuri şi al unor podgorii s-au impus şi dincolo de hotare. Trebuie amintite aici podgorii precum: Drăgăşani, Dealu-Mare, Odobeşti . Coteşti, Cotnari, Târnavele şi sortimentele de vinuri româneşti ca: Grasa, Tămâioasă, Băbeasca, Busuioacă, Fetească albă şi altele.

În București nu te plictisești daca participi la activitățile din gama noastră bogată si variată de oferte. Vezi aici!

România ocupă un loc foarte important în lume în rândul producătorilor de vin, cu preţuri accesibile ale viţei de vie şi ale vinurilor. Pe suprafaţa ţării noastre, plantaţiile viticole sunt răspândite sub formă de lanţ continuu sau aşezate dispersat şi formează 7 regiuni/zone viticole, cunoscute pentru vinurile de calitate şi vinurile speciale, astfel:

  • Zona viticolă a dealurilor Subcarpaţilor Meridionali cuprinde podgoriile: Drăgăşani, Sâmbureşti, Leordeni-Ştefăneşti, Dealu-Mare şi Costeşti;
  • Zona viticolă a colinelor şi dealurilor subcarpatice de răsărit cuprinde podgoriile: Odobeşti, Panciu, Cotnari, Iaşi, Huşi, Nicoreşti, Dealu Bujorului, Iveşti;
  • Zona viticolă din centrul Transilvaniei cuprinde: podgoriile Târnave şi Alba Iulia;
  • Zona viticolă din vestul şi nord-vestul Transilvaniei cuprinde podgorii şi centre viticole ca: Oradea-Diosig, Zalău, Valea lui Mihai, Şimleul Silvanei, Carei şi Satu Mare;
  • Zona viticolă din Banat cuprinde podgoria Banatului, care reuneşte centrele viticole Silagiu, Dealul Tirolului, Moldova Nouă, Recaş şi respectiv podgoria Aradului;
  • Zona viticolă din Şesul Dunării în care se reunesc podgoriile Severinului şi Greaca, precum şi centrele viticole Corcova, Sadova-Corabia, Segarca, Turnu-Măgurele, Drăgăneşti-Olt şi Dealul Craiovei;
  • Zona viticolă a Dobrogei cu podgoriile Murfatlar, Sarica-Niculiţel, Istria-Babadag şi Ostrov.                                                                                                                                                                   

Vinurile româneşti au fost premiate în cursul acestui an în Portugalia la unul dintre cele mai cunoscute concursuri de vinuri din lume. Astfel, renumita ''Grasă de Cotnari 1985'' a primit Marea Medalie de Aur în cadrul ''Portugal Wine Trophy'', iar alte 5 medalii de aur au fost obţinute de vinurile: Tămâiosă Românească Demidulce 2016, Tămâiosă Românească Demisec 2016, Fetească Albă 1998, Grasă de Cotnari 2000 şi Grasă de Cotnari 2008.

Vezi și alte articole interesante legate de cultura românească și chiar asemănările cu alte culturi. Click aici!

                                                                                                            Surse: https://www.winetaste.ro/                                                                                                                                             

Cuvinte cheie: cultivarea vitei de vie | despre vinurile romanesti