Minunea naturală a focurilor vii din Buzău

Comuna buzoiană Lopătari are pe teritoriul său un important monument natural, Focul Viu, fenomen care se mai găseşte în puţine locuri de pe glob. Se află pe un versant din satul Terca, al comunei Lopătari. Este un fenomen natural generat de gazele care ţâşnesc prin crăpăturile scoarţei terestre şi apoi se aprind spontan, formând flăcări de 50, până la 100 de centimetri înălţime. 

În România, aceste fenomene naturale pot fi întâlnite în exteriorul arcului carpatic și în bazinul Transilvaniei. Însă focurile cele mai “vii” care ard precum niște torțe permanent aprinse pot fi admirate în două locuri: în comuna Lopătari din județul Buzau și la Andreiașu, în Focșani.

 

Cu noi elevii sunt mai aproape de cunoașterea României! Organizăm excursii cu activități educativ-distractive în care au ocazia să vadă frumosul din natură și cultură!

 

Nu se cunoaște “vârsta” acestor focuri vii, însă cercetările arată că sunt rezultatul erupțiilor vulcanice. Interesant este că aceste gaze care ard spontan nu ies la suprafață în același loc, ci se schimbă în momentul în care se obturează vechile orificii, deschizându-se altele.

Fenomenul focurilor vii (asemănător cu cel al vulcanilor noroioși) se formează datorită gazelor naturale emanate din pământ (hidrocarburi), care se aprind singure prin procesul de frecare cu solul, dar și datorită razelor soarelui, arzând încontinuu. Imaginea este deosebită, cu toate că nu vorbim de adevărate focuri de tabără, ci de unele a căror înălțime variază între 20 de centimetri și un metru (la Lopătari), în funcție de presiunea gazelor naturale din interior și de bătaia vântului. Chiar dacă se întâmplă să se mai stingă în timpul ploilor, ele se reaprind. De aici li se trage practic și numele de “focuri vii” – pentru că ard în permanență, chiar și iarna. Noaptea sunt și mai spectaculoase, flăcările galben-roșiatice putând fi observate de la distanță.

Se ajunge folosind drumul de pe valea Slănicului – DJ 203 K, care pornește de pe DN2 (E85) de la Mărăcineni spre Săpoca, urmând ruta Beceni-Vintilă Vodă-Mânzălești-Lopătari-Terca. Până la Lopătari drumul este asfaltat, însă apoi urmează un drum neasfaltat de aproximativ 7 km cu terasamentul degradat, lipsind indicatoarele. În apropiere de Focurile Vii, drumul devine accesibil numai camioanelor mari și tractoarelor forestiere.

 

Vezi și alte minunății ale naturii dând click aici!

Cuvinte cheie: focurile vii din buzau | excursii buzau | minunatii ale naturii