Tura in Cozia – cea mai frumoasă padure din Romania

Vă propunem un traseu de 2 zile în Munții Coziei!

Traseu:
Sâmbătă: Mănăstirea Turnu (375 m) – Şaua La Troiţă (625 m) – Manstirea Stânişoara (773 m) – Cabana Cozia (1573 m)
Duminică: Cabana Cozia –  Şaua La Troiţă – Mănăstirea Turnu

Marcaje:
Sâmbătă:     + 
Duminică: 
Timp:
Sâmbătă: 7 h (lălăială)

Duminică: 3 h 30

Dif. nivel: + 1400 m / – 1400 m

Telefon Cabana Cozia: 0722 721922; 0744 562198

O tură în Cozia era planificată de vreo 2 ani pentru o jumătate de octombrie, însă nu reuşisem încă să ajung. Şi fiindcă pe 2012 aveam stabilită o excursie Viajoa pe Valea Cernei în culorile toamnei, ca să (re)vedem crovurile din Mehedinţi, Cozia ajunsese iar pe calendarul turelor de “la anu”. Trona frumos în agenda mea pentru octombrie 2013.

Numai că o veste proastă s-a transformat într-o veste bună cât ai clipi, şi mi-am îndeplinit visul de a ajunge în Cozia mai devreme decât mi-aş fi imaginat.

Tura din Crovuri era pentru 13 octombrie, numai că a trebuit să anulez toată excursia cu doar două zile înainte, din cauza vremii foarte proaste ce se anunţa.

Asta nu însemna că luna octombrie aveam să mă resemnez şi să rămân acasă, Doamne fereşte! Mi-am amintit numaidecât de Cozia, am făcut cruce să fie vreme bună următorul weekend, şi am pus mâna pe telefon să rezerv locuri la cabană.

Săptămâna a zburat efectiv, nu de alta dar o zi am petrecut-o la Vocea României, iar o altă jumătate la Emisiunea Vânătorii de vacanţe. Şi uite aşa sâmbătă dimineaţă îngheţam pe malul Oltului, făcând poze cu Toamna :)

Probabil ca să se revanşeze pentru săptămâna precedentă când ne-a stricat planurile, Doamne Doamne ne-a dat o vreme de milioane de data asta, şi nici cel mai vag nor nu ne-a stricat tura.

 Mănăstirea Turnu (375 m) – Şaua La Troiţă (625 m): 1 h

Am lăsat maşina la Mânăstirea Turnu, de unde ne-am înscris frumos pe bandă roşie, spre cabana Cozia, trecând pe la Mânăstirea Stânişoara.

Cum am intrat în pădure… s-a rupt filmul. Eram ca un câine lăsat să alerge după ce l-ai ţinut în casă o lună. Abia mai aveam timp să mai respir. Făceam poză după poză, ochii mari la tot ce mă înconjura, şi n-a fost frunză să nu scape nepozată. Mă chinuia talentul grav! :))

Nu ştiu dacă a fost din cauză că nu mai făcusem tură de vreo lună, dar vă zic sincer că mi s-a părut cea mai frumoasă pădure pe care am văzut-o în viaţa mea. Eu nu mă pricep bine la copaci, recunosc, dar nu am putut să nu remarc mesteacănul, copacul care mi se pare cel mai fotogenic.

Razele de dimineaţă ale soarelui pătrundeau printre copaci ca într-un vis şi jocul de lumini mă fascina la fiecare pas. M-am simţit un copil mic, ieşit pentru prima dată pe munte :) La câte creste şi trasee de gol alpin am făcut, uitasem cât de superbă poate fi o simplă pădure.

La figurat vorbind, căci asta numai simplă nu era. Cred că am văzut zeci de feluri de frunze, în mii de culori, formând acel frumos covor pufos care foşnea atunci când treceam prin el.

Din cauza mea, traseul de mare lejeritate până la Mânăstirea Stânişoara ne-a luat aproape dublu :) Dar nu conta. Graba era undeva pe ultimul loc. Deşi Cristi mă tot bătea la cap “haaaai să mergem!! Iar o să te plângi că ai o mie de poze de sortat”. Ceea ce e adevărat, dar pentru prima dată nu m-a interesat asta. Dar ce-i drept, el era cel cu rucsacul mai greu, aşa că îl înţelegeam.

Numai că mie îmi fugeau ochii în toate direcţiile, mă mir că nu m-au durut la finele zilei. Floricele, arici pogonici (castane), ghinde, frunze, copaci, aaaah, coajă de copaaaaac! :))

Efectiv mă fascina şi cel mai mic şi obişnuit element al pădurii. Aşa de tare, încât nici nu m-a interesat când, la un moment dat, printre copaci s-a zărit suuuus de tot releul, la care ştiam că trebuie să ajungem. Ştiam că mai avem multe ore până acolo, dar chiar şi mergând mereu în ritmul ăsta, sigur ajungeam pe lumină. Oare? :))

 Şaua La Troiţă (625 m) – Manstirea Stânişoara (773 m) – Cabana Cozia (1573 m): 5h 30

În Şaua Troiţa, unde am intrat pe bandă albastră, am întâlnit şi un călugăr, care ne-a spus să ne grăbim un pic. Aş, părinte, şezi blând! (şi be palincă! :)))) N-aveam nici cel mai vag stres. Simţeam sângele de ardelean în vene (sigur am ceva rude pe acolo, dar nu le ştiu eu care îs) şi i-am spus că ne descurcăm noi, ştiu că părem abia scăpaţi de la mama de-acasă, dar suntem oleacă mai bătrâni decât părem şi avem ceva trasee la activ :)

Afla mai multe aici: bloguldecalatorii.ro