Epifania sau Teofania, de la cuvântul grecescul „theophania” (arătarea lui Dumnezeu), numită popular Boboteaza, este unul dintre Praznicele Împărăteşti. Iniţial exista un singur praznic creştin la care se sărbătorea arătarea lui Dumnezeu lumii, în forma umană a lui Iisus din Nazaret. Acesta includea sărbătoarea Naşterii Domnului, Închinarea Magilor şi toate evenimentele din copilăria lui Hristos, cum ar fi Tăierea împrejur a Domnului şi Întâmpinarea Domnului, împreună cu botezul Lui în Iordan de către Ioan.
Boboteaza celebrează dezvăluirea Sfintei Treimi lumii. Glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat şi stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh se pogoară asupra Lui în chip de porumbel.
Ajunul Bobotezei, adică ziua de 5 ianuarie, este pentru ortodocsi zi de post negru, la fel ca Ajunul Crăciunului sau Vinerea Mare dinaintea Paștilor. Tot în Ajunul Bobotezei, preoții merg la casele credincioșilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apă sfințită, binecuvântarea Sfintei Treimi. Se cântă: „În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că Glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu Iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în Chip de Porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, Slavă Ţie.”
Praznicul Epifaniei marchează sfârşitul sărbătoririi Crăciunului, care începe de la 25 decembrie şi se încheie în 6 ianuarie. În cadrul slujbei acestei sărbători se face slujba de sfinţire a Aghiasmei Mari, care este folosită de preoţi pentru a binecuvânta casele credincioşilor. Ea urmează Sfintei Liturghii a ajunului şi Sfintei Liturghii din ziua praznicului. Sfinţirea atestă faptul că omenirea şi întreaga Creaţie au fost făcute pentru a se umple de prezenţa sacră a lui Dumnezeu.
Potrivit tradiţiei, Sfinţirea apei era făcută pe malul celui mai mare râu sau fluviu din acel loc. După slujbă, episcopul sau preotul aruncă în apa râului o cruce mare (în secolele trecute aceasta era uneori dintr-un metal preţios). Bărbaţii mai destoinici se aruncau în apa îngheţată să recupereze crucea. Primul care o găsea primea binecuvântarea preotului. Cel care găsea crucea şi o aducea la mal primea şi daruri de la domnitorul ţării. Dar cei care erau cei mai dornici să o găsească erau cei condamnaţi, cărora gestul de curaj le aducea graţierea.
Din punct de vedere istoric, slujba Crăciunului a fost stabilită mai târziu decât cea a Epifaniei.
În tradiţia liturgică orientală, Închinarea Magilor face parte din sărbătoarea Naşterii Domnului, pentru că Răsăritul are o privire sintetică şi atemporală asupra Tainelor (în analogie cu icoanele). Pe când în Apus este o sărbătoare cu totul diferită de Crăciun, numită Epifania şi sărbătorită pe 6 ianuarie, deoarece Apusul are o privire analitică şi istorică asupra Tainelor.
La începuturile Bisericii, sărbătoarea Crăciunului se ţinea la data solstiţiului de iarnă (în inima iernii şi a nopţii, simbolizând căderea, păcatul), adică, după vechiul calendar egiptean folosit în Răsărit, la 6 ianuarie: se sărbătoreau în acelaşi timp Crăciunul, Botezul lui Hristos şi Nunta din Cana (în Alexandria: „sărbătoarea luminilor”). În secolul al IV lea, sărbătoarea Crăciunului a fost stabilită la Roma la data solstiţiului de iarnă după calendarul iulian, adică la 25 decembrie. Antiohia şi Constantinopolul au făcut la fel la sfârşitul secolului al IV-lea. După această schimbare, 6 ianuarie a devenit în Apus sărbătoarea arătării Magilor, a Botezului Domnului şi a Nunţii din Cana, sub numele de „Epifanie”. În secolul al V lea, obiectul principal al Epifaniei a devenit Închinarea Magilor, în timp ce Botezul lui Hristos a fost deplasat cu opt zile (13 ianuarie), iar Nunta din Cana în duminica următoare. În Răsărit, 6 ianuarie a devenit sărbătoarea Botezului lui Hristos, numită când Epifanie, când Teofanie.
Tradiţiile celebrării Epifaniei diferă de la o ţară la alta. În unele regiuni ale Spaniei, la Madrid şi la Barcelona au loc procesiuni cu care. Regii Magi, Gaspar, Balthazar şi Melchior, aruncă bomboane. Ei sunt urmaţi de călăreţi, simbolizând cavalcadele Magilor. Regii Magi sunt aici cei care aduc daruri copiilor. Ei aduc daruri copiilor în ziua Epifaniei, şi nu de Crăciun.
În Franţa există, din secolul al XIV-lea, tradiţia La galette du Roi (aproximativ tortul regelui). Este o prăjitură, împodobită cu o coroană, în care se află un bob de fava (o specie de fasole). Fava în „tortul regelui” aminteşte de un obicei străvechi din timpul Imperiului Roman. La galette du roi este împărţită în atâtea porţii câte persoane sunt prezente, plus una, destinată primului sărac care ar veni. Aceasta este numită „partea lui Dumnezeu” sau „partea Fecioarei”. Există şi partea celor absenţi, cum ar fi cei plecaţi la armată sau pe mare. Aceasta este păstrată până la întoarcerea lor, ca un fel de a spune „ne-am gândit la voi”. Dacă se păstra mult timp fără să se fărâmiţeze, este un semn bun. Cel care găsește bobul în bucata lui de tort este încoronat rege/regină, care va oferi tortul anul viitor.
În Germania, trei tineri sau copii, deghizaţi în Regi Magi, merg din casă în casă pentru a duce vestea. La intrare, cei trei regi cântă melodii specifice şi desenează iniţialele Magilor pe uşi.
La Roma şi în Italia de Sud, jucăriile le sunt aduse celor mici în noaptea de 5 spre 6 ianuarie de către Befana (pronunţie deformată a cuvântului Epifanie), o vrăjitoare bătrână, dar bună. Ea vine pe mătură, trece prin horn şi lasă cadourile. Numită altădată şi Stria (zgripţuroaică, vrăjitoare), este aşteptată cu emoţie de copii, care primesc daruri modeste. Ca vrăjitoarea să stea cât mai mult timp, pe masă se pun în seara din Ajunul Bobotezei diferite feluri de mâncare, fructe şi un pahar cu vin, se fac biscuiți numiți „befaninis”, iar pe pragul casei se presară fân pentru măgarul ei. La sobă sunt agăţaţi ciorapi pentru cadouri, mai ales fructe. Cei care n-au fost cuminţi primesc numai cărbuni (obiceiul se aseamană cu cel din ziua Sfântului Nicolae, în tradiția ortodoxă, când copiii cuminți primesc daruri, iar cei care n-au fost cuminți primesc nuiele). Befana soseşte îmbrăcată toată în negru, cu pantofii jupuiţi şi rupţi şi cu sac mare în spate. Potrivit legendei, Befana fusese anunţată de Naşterea lui Iisus de către cei trei Regi Magi, care o invitaseră să urmeze alături de ei Steaua. Întârziind, ea a pierdut din vedere Steaua. De atunci, pe cal, pe măgar sau pe mătură, purtând un coş sau un sac mare cu bunătăţi, zboară din casă în casă în speranţa că-l va găsi pe micul Iisus. Precaută, lasă un cadou fiecărui copil adormit.
Sursa: crestinortodox.ro, italianipocket.com, romeniinitalia.com, cotidianul.ro