Inclus în top 25 cele mai bune locuri din lume de vizitat în 2025, de către National Geographic, Brașovul este întotdeauna o idee bună pentru o excursie la munte. Orașul cu iz medieval, ce îmbină arhitectura săsească și natura are o mulțime de obiective interesante, dar și împrejurimile sale sunt deosebite.
Iată doar câteva sugestii ce merită văzute:
- Orașul Brașov cu centrul istoric, unde ne vom opri la Biserica Neagră, vom traversa pe Strada Sforii spre Prima Școală Românească și apoi se poate urca pe Tâmpa cu telecabina sau vizităm muzeele locale: Casa Mureșenilor, Bastionul Țesătorilor ori facem o drumeție scurtă de la Turnul Alb la Turnul Negru, unde putem admira priveliștea panoramică asupra întregului oraș.
- Poiana Brașov. Indiferent de anotimp, Poiana Brașov este o alegere bună, atât pentru ski și săniuș, cât și pentru o urcare cu telecabina pe Vârful Postăvaru, care ne oferă o priveliște 360 de vis.
- Castele, cetăți medievale și biserici Fortificate: Bran, Peleș, Cantacuzin, Prejmer, Hărman, Făgăraș, Râșnov, Feldioara.
- Grote și Peșteri: Șinca Veche, Peștera Valea Cetății din Râșnov
- Zone naturale pitorești și trasee pentru drumeție: Moeciu, Mănăstirea Bran, Canionul 7 Scări
- Iar lista poate continua cu parcurile tematice: Magic Park Râșnov, Dino Park, dar și alte obiective superbe din zonă.
În funcție de activitățile pe care le preferați, vom organiza traseul astfel încât să aveți parte de o experiență minunată.
Ce include experiența:
- Transport clasificat cu șofer amabil, profesionist;
- Demipensiune: cină cu fel principal, desert, apă, pâine și mic dejun
- Asistență pe tot parcursul excursiei;
- Asistență în întocmirea dosarului de excursie.
Costuri extra:
- Biletele de intrare la alte obiective, la alegere;
- Însoțitor/ghid din partea agenției
- mesele de prânz
*Oferta se poate personaliza în funcție de preferințe.
Pentru informații suplimentare și rezervări, contactați-ne la numărul de telefon 0040 729 845 518 / 0040 730 209 233
Ofertă
Taberele se pot organiza și în alte vacanțe școlare, la cerere. Pentru ofertele de tabere de iarnă, accesați categoria „Tabere de iarnă – ski și săniuș”.
Căutați o excursie de 1 sau 2/3 zile ori un atelier Școala Altfel/Verde și nu aveți idee unde să mai mergeți cu clasa?
Accesați cele 2 formulare de mai jos. Se completeaza în aprox 1 minut. –
Excursii de 1 zi + Ateliere, cursuri
Formular pentru Excursii > 2-3 zile.
