Biserica Sfântul Anton- cel mai vechi lăcaș de cult ortodox din București
Biserica Sfântul Anton a fost construită pe locul alteia mai vechi, din lemn, şi a servit drept capelă pentru Curtea Domnească. Zidită de către Mircea Ciobanul în anul 1559, cel mai probabil în cea de-a doua domnie a sa, biserica reprezintă un exemplu remarcabil de logică constructivă şi de juste formule decorative.
Vă invităm să dați click aici pentru a vedea și alte atracții pe care le puteți vizita în România.
Biserica are un plan trilobat-o copiea mănăstirii Cozia- cu o lungime de 25 de metri şi 8 metri lăţime la exterior şi a fost refăcută de multe ori, cea mai importantă restaurare fiind făcută în anul 1934 de către Comisia Monumentelor Istorice, cu prilejul căreia biserica a căpătat aspectul său iniţial.
Biserica Sfântul Anton reprezintă un loc de pelerinaj pentru creştinii de pretutindeni, iar protectorul său a fost ales nu întâmplător, ca urmare a unui incendiu care a devastat totul în calea sa, dar printr-un miracol, icoana Sfântului Anton a rămas neatinsă. De asemenea, este cunoscut faptul că Sfântul Anton este protectorul celor nevoiaşi, dar şi al copiilor.
Recent, biserica şi-a îmbogăţit patrimoniul cu un fragment din moaştele ocrotitorului său spiritual, care a fost adus din regiunea franceză Dauphine' şi care, va rămâne definitiv la Bucureşti.
Surse: https://www.agerpres.ro, www.biserica-sfantul-anton.ro