Brașov - ținut al Transilvaniei

Municipiul Brașov, reședința județului cu același nume, este așezat exact în centrul țării, în Depresiunea Brașovului, la o altitudine de 625 m. 

Braşovul a fost menţionat documentar, pentru prima dată în anul 1235 sub numele de Corona, ca aşezare în care fiinţa o mănăstire a ordinului religios catolic premonstratens. Începuturile istoriei oraşului sunt însă mai timpurii cu câteva decenii, fiind legate de colonizarea germană în regiune şi de donaţia Ţării Bârsei, făcută de regele Andrei al II-lea al Ungariei cavalerilor teutoni, în 1211, localitatea fiind întemeiată imediat după aceea, cel mai probabil în 1213.

Lăsați grijile și rutina zilnică în urmă și haideți cu toții în taberele de familie organizate alături de Școala Familiei! Click aici pentru mai multe detalii!

Brașovul se poate mândri prin unicitatea sa mondială, fiind singurul oraș din lume ce include în teritoriul său administrativ o rezervaței naturală – Rezervația Naturală Tâmpa și un vârf muntos – Vf. Postăvaru (1799 m). Orașul de acum înconjoară Muntele Tâmpa, Dealul Șprenghi, Dealul Morii, Dealul Melcilor, Dealul Warthe, Dealul Cetății sau Straja și Dealul Pe Romuri, dar și Stejărișul, întinderea sa fiind demnă de un mare oraș turistic european.

Cultural și istoric, orașul Brașov a avut o dezvoltare aparte, fiind un amalgam de culturi și naționalități. Cultura românească veche, cea săsească și cea maghiară s-au îmbinat perfect, orașul fiind mereu în pas cu dezvoltarea economică, socială și culturală a întregii lumi. Pe lângă români, germani (sași) și maghiari (și secui), Brașovul a fost cămin și pentru comunități mai mari sau mai mici de țigani, evrei, greci, bulgari, cehi, slovaci, ruși sau italieni. 

Orașul de astăzi s-a format prin unirea mai multor nuclee apărute de-a lungul timpului pe locul Brașovului din zilele noastre: Bartolomeu, Martinsberg, Cetatea sau Corona, Șchei, Blumăna, Noua, Dârste, Honterus (se afla în cartierul Astra din zilele noastre), Stupini.

 

Ce sa vizitezi într-un weekend în Brașov?

1.Piata Sfatului

Locul unde se organizau targuri in Evul Mediu. Casa Sfatului este o cladire cu ceas-turn din secolul al 13-lea. E in mijlocul Pietei Sfatului si a devenit primaria orasului.

2.Biserica Neagra, Brasov

Cel mai cunoscut obiectiv turistic din oras. E situata langa Piata Sfatului. Impresioneaza prin arhitectura gotica. A fost construita intre 1385 si 1477 pe locul unei biserici romanice. A fost distrusa partial de un incendiu, in 1689. Denumirea „Biserica Neagra” a fost acceptata oficial in secolul al 19-lea.

3.Strada Republicii

E in inima Centrului Vechi din Brasov. Pleaca din Piata Sfatului. In trecut, pe strada se afla doar bresla caldararilor. Azi e cea mai populata strada din oras. Aici veti gasi turisti, cafenele, restaurante si magazine.

4.Strada Sforii

Cea mai ingusta strada din Europa. O gasiti dupa ce iesiti din labirintul de stradute de langa Piata Sfatului, intre strazile Cerbului si Poarta Schei. Latimea variaza intre 1,11 si 1,35 metri si lungimea are 80 de metri. E cea mai ingusta strada din Brasov. Strada Sforii este a treia cea mai ingusta strada a Europa, dupa Spreuerhofstraße din Germania si Parliament Street din Anglia.

5. Aleea “Dupa Ziduri” si Bastionul Graft

Cetatatea Brasovului a fost fortificata extrem de bine, in trecut. Au fost construite multe ziduri de aparare. Construita in secolul 16, Aleea „Dupa ziduri” face parte din ansamblul fortificatiilor. Adaposteste cladiri vechi ale orasului. Aleea se termina cu Bastionul Graft, din secolul al 16lea. Din cele 7 bastioane construite, se mai pastreaza integral doar trei, Bastionul Graft, Tesatorilor si al Fierarilor.

6.Poarta Ecaterina

E una din cele patru porti de intrare in cetate. A fost construita in 1559 si e singura care a supravietuit. A fost reconstruita in secolul al 19lea. Turnuletele ei au fost daramate in 1827. Stema orasului face insa parte din constructia originala.

7.Poarta Schei

E langa Poarta Ecaterina. A fost construita in perioada 1827 si 1828 cu rolul de a fluidiza traficul marit din zona. Mai e cunoscuta si sub numele de “Porta Valacce” (Poarta Valaha) pentru ca era singura poarta de acces a romanilor care locuiau in Schei

8.Sinagoga Neologa

Construita intre 1899-1901, in stil neogotic cu accente maure, a fost renovata in 2001 cu ocazia implinirii a 100 de ani de existenta. E folosita si azi in scopuri ritualice.

9.Poiana Brasov

Daca vrei sa te bucuri de sporturile de iarna, Poiana Brasov e locul potrivit. Este destinatia celor care iubesc schiatul, datul cu placa sau urcatul cu telecabina pentru a admira privelistea.

10.Muntele Tampa

Ofera o panorama superba asupra intregului oras. Vei observa acoperisurile caramizii ale locuintelor din Centrul Vechi, Biserica Neagra, Turnul Sfatului si Tara Barsei. Cu o altitudine de 960 de metri, poti ajunge aici cu telegondola in 4 minute. Daca esti activ si vrei un traseu usor, drumul catre varf porneste de la Schei sau din cartierul Valea Cetatii, de “La Iepure”.

11.Parc Aventura

Este unul dintre punctele de atractie principale ale orasului. Situat langa Parcul Noua, dispune de 15 trasee de dificultate graduala progresiva. Este locul perfect pentru adulti si copii. Tirolienele, leaganele si traseele iti vor oferi o experienta palpitanta. Parcul detine:

4 trasee mov pentru copiii sub 8 ani
3 trasee galbene pentru copii incepand cu varsta de 8 ani, dar si pentru incepatori
3 trasee verzi unde te vei putea obisnui cu inaltimea jocurilor
2 trasee albastre de dificultate medie (sunt considerate a fi cele mai placute)
2 trasee rosii
1 traseu negru ce necesita energie, forta si tehnica
Pentru un plus de aventura, gasesti si o tiroliana peste Lacul Noua, cu o lungime de 307 metri.

Pretul pentru 3 ore de distractie este de 50 de lei pentru adulti (12+ ani) si 40 de lei pentru copiii de pana la 12 ani. O ora suplimentara are pretul de 15 lei.

12.Parcul Noua

Dupa atata distractie, iti recomandam cateva momente de relaxare in Parcul Noua si o plimbare cu barca sau hidrobicicleta pe lac.

13.Muzeul de Istorie

Amplasat in Casa Sfatului, cladirea cu turn din Piata Sfatului, Muzeul de Istorie te va purta prin atmosfera secolelor trecute. Cladirea dainuie inca din secolul al XV-lea. Muzeul te intoarce in timp, pe vremea breslelor mestesugaresti. Poti vedea unelte de lucru ale bijutierilor, fierarilor, documente, monede, arta decorativa, instrumente din istoria farmaciei.

Muzeul detine o sectiune dedicata comunismului, unde sunt prezentate povesti de la revolutie, uniforme scolare si de muncitori, confesiuni ale revolutionarilor, precum si cateva dintre obiceiurile lui Ceausescu. Pretul unui bilet este de 7 lei pentru adulti si 1,5 lei pentru elevi si studenti.

14.Turnul Alb si Turnul Negru

Sunt la cativa pasi de Piata Sfatului. Turnul Alb a fost construit intre anii 1460 – 1494. Impresioneaza prin arhitectura si trainicia sa. Pe vremuri, era cel mai ridicat punct de fortificatie din Brasov. Turnul Negru a fost construit concomitent cu Turnul Alb. Domina privelistea din imprejurimi prin inaltime si modalitatea de construire.

15.Prima scoala romaneasca

Este veche, inca de prin secolul XI. Prima data a fost biserica, apoi a devenit scoala. Este aproape de Scheii Brasovului

16.Paradisul Acvatic

Daca vrei sa te relaxezi pe timp de vara, acest complex e tot ce iti trebuie. Ai locuri pentru a face baie, sauna sau masaj. Ai piscine interioare sau exterioare, jacuzzi, grota pentru relaxare, ce sa mai… tot tacamul!

17.Cetatea Rasnov

Se afla la 15 km de Brasov. Este veche, din secolul XIV si se mentine in stare buna. Iti recomandam o plimbare pe jos, pana la cetate, unde privelistea e de vis. Aici se desfasoara si diferite festivaluri precum Festivalul de Film Istoric, Festivalul Medieval sau Rockstadt Extreme Fest.

 

Citește și... Cele mai frumoase 10 locuri de vizitat din Brăila

 

Surse:turism.brasovcity.ro/, drumulliber.ro, blog.hotelguru.ro

Cuvinte cheie: brasov | tabere de familie | weekend in brasov | atractii in brasov