Legenda meşterului Manole de la Curtea de Argeș

Ești elev și vrei să ni te alături într-o excursie de neuitat în care să descoperi locuri legendare? Click aici pentru a vedea despre ce e vorba!

Toată lumea cunoaște legenda meșterului Manole. Prin multiplele interpretări sau comentarii, ea a trecut de mult teritoriul literaturii fanteziste și a ajuns simbol pentru literatura populară română. Însă puțini știu și celelalte legende care înconjoară mănăstirea şi pe creatorul ei.  Legenda meșterului Manole nu este una singură. Ea a circulat în zeci, chiar sute de variante, până să fie definită într-o formă standard literară și popularizată ca baladă de un alt personaj de legendă al poporului român, Vasile Alecsandri. Balada a fost publicată pentru prima oară în 1852, ca parte a culegerii Balade adunate și îndreptate. Însă fraza a fost luată mai degrabă ca un adevăr absolut de mulți critici literari de mai târziu – și astfel poezia românească a ajuns cu anii un motiv de mândrie națională, văzută ca o calitate intrinsecă a românilor. Poetul ȋncepe chiar cu referire la o altă legendă, cea a lui Negru-Vodă, considerat întemeietorul Țării Românești. Acesta l-ar fi adus pe Manole și alți nouă „meșteri mari” la locul de construcție a mănăstirii, ales tot de el; un loc cu valențe magice, la „Un zid părăsit/ Și neisprăvit”.

Mitul jertfei prin zidire 

Privind retrospectiv, Alecsandri și-a atins în bună măsură scopul de a da un imbold creativ autorilor români prin publicarea baladei. Aceasta a trecut rapid în mitologia națională și multe dintre temele legendei au fost refolosite de alți autori, iar unii, ca G. Călinescu sau Lucian Blaga, s-au referit în mod direct la baladă în creațiile lor. În drama „Meșterul Manole”, scrisă în 1927, Blaga ne oferă o versiune prelucrată, cu adevărat cultă a baladei, în care motivele de o largă circulație populară se transformă în prilej de reflecție asupra relației cu divinitatea, a destinului omului-creator și al operei de artă.

 

Biserica lui Negru-Vodă – a fost sau n-a fost? 

Legenda Meşterului Manole cunoaște, se pare, peste 200 de variante. Alecsandri nu a ales una dintre ele, ci mai degrabă a luat părți din diverse variante și a compus o baladă în versuri. Cu siguranță s-a orientat către o poveste dramatică, dinamică, la care a adăugat un personaj-cheie pentru istoria românilor: Negru-Vodă.

 

Arhitectul Neagoe Basarab? 

Un personaj deopotrivă enigmatic a fost și Neagoe Basarab. Cronicile scrise la comanda sa, Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie și Viața Sfântului Nifon, ca și pisaniile bisericilor au lăsat în istorie imaginea unui domn foarte credincios, pios, dar și cu o învățătură aleasă. De aceea, mulți au încercat să explice aspectul excepțional al fostei mănăstiri Curtea de Argeș prin personalitatea de excepție a lui Neagoe Basarab. Varianta Neagoe Basarab-arhitect al mănăstirii pare însă puțin probabilă – şi, din nefericire, numele adevărat al arhitectului sau al arhitecților nu a fost consemnat în sursele istorice.

 

Marmura pentru mănăstire – vicleşugul domnitorului 

Dar un alt mister, cel al marmurei folosite la construcția bisericii, pare a fi și mai frapant. În mod normal, bisericile din țările române erau ridicate dintr-un amestec relativ simplu de piatră de râu și cărămidă, lipite între ele cu mortar. Însă la Curtea de Argeș s-au folosit, pe lângă cărămidă, piatră lustruită și plăci de marmură în părțile esențiale, ca pardoseala, arcele bolților, coloanele sau în toate detaliile sculpturale. Se știe din cronici și din comparație directă că piatra a fost extrasă din carierele de la Albești (azi Albeștii de Muscel) de lângă Curtea de Argeș și a fost transportată 60 de kilometri în care trase de boi. Însă de unde au putut arhitectul și echipa lui să aducă marmura, când nu se cunoștea nicio carieră în Țara Românească? Mai mult, sultanul ar fi interzis explicit folosirea materialelor mai prețioase ca marmura pentru alte construcții în afara moscheilor, cum, de altfel, era interzis și ca orice construcție să depășească în înălțime moscheile din localitate.

 

Valea Dracilor 

Legendele sau sursele istorice analizate până acum nu explică totuşi un fapt cheie: care să fi fost motivul pentru care Neagoe Basarab a construit mănăstirea Curtea de Argeș? Ctitoria i-a slujit imens imaginii, ca monument simbol pentru opera sa culturală și religioasă, iar într-un final ca necropolă domnească. Legenda mistrețului din Valea Dracilor ne propune și o explicație a momentului declanșator care l-a convins pe domnitor să construiască biserica.

Istoria artei medievale din România a fost scrisă în mare măsură din informațiile de pe pisaniile bisericilor, din cronicile de curte ale voievozilor și din descrierile călătorilor străini. Toate aveau ca scop preamărirea imaginii și personalității domnitorului, erau lucrări menite să creeze un adevărat cult al personalității liderului în evul mediu românesc. 

Imaginea lui Neagoe Basarab s-a confundat de multe ori cu cea a vestitei lui ctitorii. Loc deopotrivă al legendelor și al faptelor cu semnificație istorică, monumentul a întărit imaginea ctitorului și a profitat de pe urma faimei acestuia, devenind unul dintre marile simboluri ale artei românești. Mai mult, trecând de-atâtea ori graniţa dintre mit şi realitate, dintre viaţă şi legendă, mănăstirea a reuşit să își păstreze importanța în istoria și cultura română până în ziua de astăzi.

Dacă încă stai pe gânduri și nu știi ce atracții culturale să mai vizitezi în România, noi îți venim în ajutor. Click aici!

Sursa:  https://www.historia.ro/

Cuvinte cheie: locuri legendare | excursie | legenda mesterului manole | manastirea curtea de arges | atractii culturale