Muzeul Ouălor Încondeiate "Lucia Condrea"

Adolescenții sunt dornici să petreacă timpul într-o tabără de vară care va lăsa amintiri minunate? Exploratori ai Bucovinei sau poate Creatori de Zâmbete? Intră aici pentru a vedea ofertele noastre!

Dintre toate obiceiurile româneşti, cel al închistririi ouălor de Paşti este de departe cel mai gingaş şi mai cald, dar poate nicăieri ca în Bucovina, oul nu este privit cu atât de multă dragoste şi nici obiceiul „scrierii” lui nu este ridicat la nivel de artă ca aici.

Cele mai reprezentative şi mai sugestive ouă închistrite, purtătoare de simboluri vechi, precreştine, sunt ouăle ce provin din teritoriile locuite de huţuli. Huţulii sunt universal recunoscuţi pentru măiestria cu care realizează ouăle pascale care au devenit emblematice pentru ei. La Moldoviţa, localitate în care sălăşluieşte etnia huţulă din timpuri străvechi, această tradiţie este la ea acasă.

Începând cu vara anului 2007, artista Lucia Condrea a inaugurat la Moldoviţa un muzeu ce-i poartă numele, muzeu unic prin valoarea artistică deosebită a exponatelor. Muzeul cuprinde peste 5000 de exponate aşezate artistic pe suprafaţa celor două nivele ale clădirii, în 56 de vitrine şi este structurat pe trei secţiuni:

– lucrări unicat ale Luciei Condrea, care sunt cele mai numeroase;

– ouă încondeiate foarte vechi, colecţionate din localităţile locuite de etnia huţulă;

– lucrări colecţionate de autoare de la creatori din diverse ţări ale lumii (colecţie internaţională).

Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi distinsă cu numeroase premii în cadrul celor mai importante expoziţii şi saloane de artă din lume, Lucia Condrea este un artist unic, iar ouăle închistrite ce-i poartă semnătura sunt imaginea unui har cu care doar cei aleşi de Dumnezeu să-şi bucure semenii sunt dăruiţi.

 

Vrei să știi care sunt cele mai frumoase atracții din Moldova și Bucovina? Intră aici!

Lucia Condrea foloseşte în realizarea „bijuteriilor ovoidale” şapte tehnici de lucru. Prima tehnică este cea tradiţională (a batik-ului) de la care a pornit şi pe care a perfecţionat-o în timp, iar celelalte şase tehnici îi aparţin în totalitate, ele având ca punct de plecare tot tehnica batik-ului, însă aspectul final diferă radical de cel obişnuit al ouălor tradiţionale. Aceste tehnici sunt: ceară colorată în relief; grafică în tehnica batik-ului (alb-negru); dantelăriile, vechile cusături româneşti transpuse pe ou; tehnica lucrărilor de antichitate, lucrări de autor de o mare complexitate în care interferează arta maură cu cea huţulă; lucrări abstracte, moderne; vechi cusături huţule transpuse pe ouă folosind ceară de albine şi pigmenţi naturali.

Motivele ornamentale pe care le foloseşte cuprind o întreagă gamă de elemente reprezentive, deosebit de bine realizate cu o întreagă încărcătură de artă şi simbolistică încifrată în ele.

Cromatica de care se foloseşte pentru ornamentarea ouălor se regăseşte întotdeauna pe costumele populare din zona Bucovinei, precum şi pe ştergare, feţe de masă şi de perină, cusături, ţesături de pat şi de perete.

 

Sursa: ghid-de-bucovina.ro